joi, 10 aprilie 2014

Festivitate de premiere - concurs si expozitie de desene tematice ”impotriva violentei”

Proiectul ''Stop violenței școlare! Violența naște violență!'' s-a încheiat cu anunțarea câștigătorilor concursului de desene tematice ''Stop violenței școlare''. Astăzi a fost inaugurata o expoziție cu desenele realizate de elevii claselor V-VIII în cadrul proiectului, prilej în care elevii au putut evalua, analiza și interpreta atât desenele proprii cât și desenele colegilor.




În cadrul evenimentului de inaugurare a expoziției a avut loc și premierea desenelor câștigătoare pentru fiecare clasa. Astfel îi felicităm pe: Băniceru Yasmina (Cls a V-a), Băluță Antonela (Cls a VI-a ), Dănculoiu Daniela (Cls. a VII-a) și Mania Ciprian (Cls. a VIII-a). Toate desenele făcute de elevi vor mai rămâne expuse în incinta Școlii Gimnaziale Mușătesti timp deîinca o luna de zile.




marți, 8 aprilie 2014

Sesiune de informare pentru prevenirea violentei scolare

În data de 8 aprilie 2014 Asociatia PROCESIS a desfasurat in cadrul proiectului''Stop violentei scolare! Violenta naste violenta!'' o sesiune de informare cu elevii claselor I-IV in saptamana ''Scoala altfel.'' In cadrul intalnirii au avut loc discutii si dezbateri pe tema violentei, s-au urmarit imagini si texte tematice anti-violenta,  s-au facut diferite jocuri de rol si scenete pe tema violentei scolare.



marți, 18 martie 2014

Desfasurarea de noi intalniri cu elevii claselor V-VIII ai Scolii Gimnaziale Musatesti in cadrul proiectului "STOP VIOLENTEI SCOLARE. VIOLENTA NASTE VIOLENTA!"






Asociația PROCESIS în parteneriat cu Școala Gimnazială Mușătești (Jud. Argeș) a organizat în cadrul  proiectului ,,STOP VIOLENȚEI ŞCOLARE!" noi întâlniri de  informare educare conştientizare, cu elevii claselor V - VIII. Aceste intalniri s-au desfasurat in timpul orelor de dirigentie, cu participarea psihologului scolar, și au prilejuit dezbateri pe tema violentei si a comportamentelor de risc in scoala. S-au analizat de catre elevi caracteristicile elevului violent /elevului victima, s-au ales slogane antiviolenta reprezentative pentru fiecare clasa in parte, urmand a se desfasura un concurs si o expozitie de desene antiviolenta in urma carora desenele castigatoare vor fi expuse in clase impreuna cu sloganele alese. Tot in cadrul acestor intalniri fiecare clasa in parte a primit in forma grafica cate un "copac al asteptarilor" prin intermediul caruia elevii si-au stabilit noi asteptari si noi tinte personale pe care le-au expus in copac si pe care urmeaza sa le atinga si sa le indeplineasca ulterior. Participarea si implicarea elevilor in aceste demersuri a fost admirabila si au dat dovada de interes fata de desfasurarea acestui proiect.




Anca Șendroiu
Asociația PROCESIS
asociatia.procesis@gmail.com

miercuri, 15 ianuarie 2014

Asociatia PROCESIS: Organizarea sesiunilor plenare IEC (informare educare conştientizare) în cadrul proiectului ”STOP VIOLENȚEI ŞCOLARE. VIOLENŢA NAŞTE VIOLENŢĂ!”

Asociatia pentru Cultură, Educaţie, Sănătate şi Incluziune Socială - PROCESIS:  Asociația PROCESIS în parteneriat cu Școala Gimnazială Mușătești (Jud. Argeș) a desfăşurat în cadrul  proiectului ,,STOP VIOLENȚEI ŞCOLARE!" primele întâlniri cu elevii claselor V - VIII cu ocazia organizării sesiunilor plenare IEC (informare educare conştientizare). Acestea au avut drept scop analizarea comportamentelor  violente şi/sau inadecvate din mediul şcolar şi analiza fenomenului de violenţă şcolară, menţionarea unor dificultăţi curente sau potenţiale cu care se confruntă elevii, cadrele didactice, părinţii si echipa managerială din acest punct de vedere, precum şi identificarea unor măsuri de prevenire şi intervenţie dezvoltate la nivelul şcolii, cu sau fără implicarea altor factori sociali. La aceste întâlniri au participat şi reprezentanţi ai Postului Local de Poliţie  Muşăteşti care au informat elevii cu privire la circulaţia pe drumurile publice, normele de convieţuire socială în cadrul şcolii dar şi în afara acesteia şi nu în ultimul rând s-au făcut informări cu privire la legislaţia în vigoare privind răspunderea penală a minorului în cazul manifestării unor comportamente violente, indiferent de natura acestora.


Anca Șendroiu
Asociația PROCESIS
asociatia.procesis@gmail.com